= Dulce intimitate =

   Pe parcursul vieţii ne este dat să fim pe neaşteptate martori la situaţii de schimbare bruscă între partenerii unui cuplu. De pildă: se întâlnesc ei doi, se plac, se iubesc, îi vezi mai mereu împreună, se ajută, sunt prieteni adevăraţi, fac impresie bună peste tot, trece un timp în care toţi ceilalţi din cercul de apropiaţi gândesc că e firec ca cei doi să fie împreună pentru că întotdeauna au fost şi... la un moment dat, brusc, aflăm că... fiecare cu treaba lui. Cu sinceritate, asta n-am văzut-o numai la alţii, mi s-a întâmplat şi mie. Evident că m-am aplecat "cu băgare de seamă" asupra fenomenului, am meditat mult şi în repetate rânduri la cele petrecute.

   Dar cum se ajunge la situaţii atât de contradictorii într-un... moment? Aţi recunoscut, probabil, că avem de-a face cu masca socială. Am învăţat de la viaţă că este explicaţia cea mai frecventă pentru schimbarea bruscă de atitudine a unui cuplu şi asta din cauză că privim din afară, iar ceea ce vedem este, de fapt, masca socială, nu realitatea interioară. Schimbarea nu se produce într-un moment ci are o perioadă de formare în trecut. Acea perioadă este fie ignorată sau trece neobservată de către cuplu, pe parcursul trăirii ei. Poate fi chiar ascunsă conştient de unul dintre parteneri dintr-un motiv propriu fără ştirea celuilalt, sau poate fi ascunsă conştient de amândoi. Şi ceea ce vedem, în fapt, este căderea măştilor sociale, a ambilor sau mai întâi a unuia şi apoi şi a celuilalt. Este revenirea la manifestarea realităţii, la starea reală a lucrurilor.

   În acest caz, masca socială este a unui cuplu. Se compune din două măşti sociale individuale şi are ca "îndatorire" principală salvarea aparenţelor de fericire în ochii şi percepţia celor din jur. Ia te uită cu ce ne ocupăm viaţa!!! Nu sună complicat? Nu cumva suntem noi înşine cei care facem viaţa complicată? Să încercăm să vedem dacă aşa este...

   Spuneam că sunt multe persoane care uită că poartă această mască şi ca atare nu realizează că e bine să o mai dea şi jos din când în când. Şi să ne aducem aminte că purtarea măştii începe de mic şi cu greu sau imposibil să realizăm existenţa ei. Problema devine cu atât mai groasă când continuăm să purtăm această mască şi în cadrul unei perechi, al unui cuplu. Mai avem pretenţia să putem obţine dulcea intimitate cu masca pusă?

   Viaţa de cuplu se desfăşoară după regula Copacul cu termite!
   — Care copac?!? 
   — Copacul cu termite...

   La o primă privire se constată că pot exista două feluri de termite: cele instalate, care există de la început în copac, dar nu le vedem şi cele de cultură, adică acele termite care sunt depuse de unul din parteneri sau de ambii sau de alte persoane din afara cuplului (…de parcă n-ar fi suficiente cele instalate deja, dar asta e viaţa: zilnic afli ceva nou dacă eşti atent).
   Care sunt mai periculoase? Ambele! Dar, măcar, cele de cultură pot fi identificate şi prevenite relativ uşor cu ceva experineţă. Mai mult, termitele de cultură sunt depuse în două feluri, unele cu bună ştiinţă, iar celelalte din neştiinţă. Care sunt mai periculoase? Păi... tot ambele. Una dintre termite, printre cele mai grase şi nesăţioase de ros sentimentele curate dintr-un cuplu, este cea care se numeşte ego-ism. Şi acesta poate fi de mai multe feluri. Dar poate în alt capitol despre asta. Şi despicatul firului în patru despre ego-ism au făcut-o deja alţii, mai demult. Eu mă refer la posibilitatea de a confunda un fel de egoism cu orgoliul. Şi orgoliul poate fi confundat mai departe cu mândria... Mai bine să nu pierdem firul cu prea multe nivele suprapuse aşa că din nou simt necesar să afirm că limbajele au fost concepute pentru a limita. Le folosim mult prea des fără a face verificarea cu ceea ce simţim sau fără a defini verbal ceea ce înţelegem printr-un cuvânt. Iar dacă definiţiile diferă atunci mai bine folosim comunicarea telepatică (sic!).

   Intimitatea! – căci despre asta e vorba. Intimitatea e copacul, iar termitele sunt cele care macină mărunt şi pe neştiute existenţa, liniştea, bunul gust şi voluptatea intimităţii. E importantă intimitatea într-un cuplu? Din ce am învăţat eu din propria experienţă, dar şi din a altora, pentru longevitatea unui cuplu, este ca uleiul pentru motor. Cu cât mai de calitate cu atât motorul va funcţíona mai mult şi mai bine. Dacă intimitatea nu este atinsă cuplul un poate rezista sau fără ulei motorul se erodează, rugineşte şi se opreşte. Intimitatea înseamnă trăirea în comun, împărtăşirea de experienţe cât mai variate şi în cât mai multe momente. Intimitatea este cea care consolidează, sudează şi maturizează un cuplu.
   Dacă se porneşte pe drumul creării intimităţii atunci nu mai are importanţă lipsa experienţei sexuale, lipsa banilor sau apariţia oricăror necesităţi neîmplinite. Se creează premizele sănătoase pentru o comunicare sinceră şi la momentul adecvat, nu peste lungi perioade de înnăbuşire sau reprimare a nemulţumirilor.
   Intimitatea este cea care crează plăcerea maximă, împlinirea sentimentală şi plenitudinea sufletească. Crează cadrul unor discuţii calde, înţelegătoare şi pertinente către bunul mers înainte cu acelaşi interes din partea ambilor. Toate acestea pot defini fericirea de a iubi şi a fi iubit sau experienţa completă de a trăi o viaţă de calitate în cuplu. Intimitatea este cea care crează încredere, sentimentul de acceptare şi înţelegere a imperfecţiunilor celuilalt. Crează acel gen de relaţie bună, împlinită, de lungă durată şi cu mulţumirea sufletului.. Chiar dacă nu am aflat încă sau nu ştim, acesta este tipul de relaţie care poate face pe oricine fericit şi deci oricine (îmi place să cred) caută acest fel de relaţie.

   Poate exista intimitate atât timp cât purtăm masca socială? Cine o are pe figură,  de fapt, îşi autolimitează exprimarea liberă, dar în acelaşi timp, fără să ştie îşi autolimitează şi simţirea naturală. Asta ne aduce mai aproape de a fi un robot decât o fiinţă sensibilă. Suntem permanent condiţionaţi şi îndoctrinaţi să purtăm masca socială. Procesul de îndoctrinare şi programare nu se opreşte în familie sau la terminarea şcolii. Atunci se pun de abia bazele, dar programarea e permanentă. Purtarea măştii sociale nu face parte din felul nostru natural de a fi. Masca socială este una din termitele instalate în copac de la început. Recomandarea este să ne amintim să dăm masca socială jos imediat ce ne aflăm în cuplu, fără ezitare şi excepţie. Altfel nu cred că va funcţiona. Dar fiecare trage propriile concluzii.
   Poate apărea intimitatea într-o relaţie sporadică sau de scurtă durată? E puţin probabil, dar nu imposibil. Depinde de măiestria fiecăruia dintre parteneri.

   Există cupluri care nu reuşesc să comunice stările interioare personale sau se abţin de la a lămuri situaţii neconforme sau tensionate între cei doi. Asta crează o termită feroce care pune destul de repede masca socială pe figură. Să numim această termită pe numele ei: necomunicarea deschisă.
   Cum ar putea doi, într-un cuplu, să trăiască fără intimitate? Ca doi (mai mult sau mai puţin) străini, cel mai probabil, purtînd masca socială fără ca ceilalţi să intuiască nimic.

   Există o variantă foarte vehiculată care susţine că reuşita într-un cuplu e asigurată de păstrarea misterului, sau a unui mic secret, de formă permanentă. În felul acesta curiozitatea ar fi aţâţată de aflarea acelui ceva nedescoperit. Asta este ce spun unii. Sunt mulţi...
   Hai să gândim un pic. Atunci când te interesează o relaţie în care să trăieşti o experienţă plăcută şi intensă, de lungă durată, ce efect poate avea existenţa unui secret cât de mic? Cât să tot ascunzi fără să creezi disconfort? Acel ceva care mai este a fi descoperit va fi necesar să fie arătat odată şi odată altfel oboseşte şi subţiază firul de legătură până la rupere. Eu cred că e vorba de o altă termită. Şi odată rămas fără "muniţie" vei începe să "fabrici" secrete care, de fapt, nu există, iar "minciuna are picioare scurte".
   Nepunerea în comun a intimităţilor celor doi crează termite. Şi odată ce te-ai ales cu o termită, fie şi numai una (şi niciodată nu e numai una), aceasta va lucra încetunel în interiorul copacului fără să poţi observa efectele decât când e pera târziu. Şi atunci se petrece momentul la care putem fi asistenţi cu gura căscată.

   Câteodată observi existenţa unei termite după ce aceasta a săpat deja tunele kilometrice. Pune-te şi astupă-le! Te simţi în stare? Crezi că e uşor? E o vorbă care spune: "cel mai uşor se repară ceva prin prevederea de a nu se strica".
   Nu şti cum să rezolvi tunelurile deja săpate şi treci mai departe sperînd că nu mai apar şi altele sau că cele care sunt nu dăunează. O atitudine foarte nesănătoasă. Chiar crezi că va merge? Cuplurile, mai ales cele tinere, invită permanent termite în copăcel mai ales din lipsă de experienţă. Şi pe măsură ce copăcelul se dezvoltă, creşte găunos. Sorry, nu cred că va funcţiona.
   Ca o mică recomandare, toate termitele să fie extrase în cel mai scurt timp şi puse în stare de comunicare deschisă. Aceste termite, dacă sunt intimizate între cei doi, la imediata observare a apariţiei, poate fi de mare folos. Dacă nu există soluţie pentru eliminarea termitei, e o problemă care aproape cert va duce la separare sau poate la autoizolare a unuia dintre cei doi sau a ambilor în interiorul cuplului. Şi nu e deloc puţin nici asta.

   Poate fi intimitatea nocivă? Desigur. Ca orice pe lumea asta, se poate manifesta în sensul luminos al creaţiei sau în sensul întunecos al distrugerii. Când intimitatea devine obsesivă... Când devine unica formă de experimentare în cuplu poate conduce la dispariţia socializării. Şi toţi avem nevoie şi de socializare. În forma sa exagerată, intimitatea de cuplu poate atrage şi lipsa intimităţii personale. Fiecare are nevoie de propriile momente de singurătate şi intimitate. Momente în care ne adunăm cu noi înşine, ne recompunem, ne adunăm gândurile sau medităm la ceva în propriul ritm care poate fi mai lent sau mai rapid decât al celorlalţi. E necesar pentru fiecare să aibă aceste momente. O intimitate exagerată încalcă acest drept al fiecăruia la intimitate personală.

   O pantă alunecoasă între toate situaţiile de mai sus este ca unul dintre parteneri să interpreteze intimitatea personală sau socializarea ca o renegare a intimităţii de cuplu. Acest fel de interpretare este, de obicei, distorsionat din cauza geloziei. Să fie gelozia altă termită? Desigur. Una dintre cele mai perfide şi active.

   Fiecare poate trage concluzia dacă şi ce este aplicabil pentru sine şi cuplul din care face parte. Dacă e bine ca intimitatea să se dezvolte către un număr ridicat de elemente variate. Sau să nu se oprească la o rutină "puţină", compusă din câteva lucruri ci cât mai multe şi mai variate. Dacă e bine ca, odată acceptat de ambii parteneri, aceste momente de intimitate să fie cât mai plăcute împreună. Cât mai multe. Dacă e posibil, toate, bune şi rele.

   Cred că am spus suficient. Dar să intensificăm un pic trăirile. Există cîteva subiecte calificate tabu sau sensibile, mai ales între tineri care par a fi crescuţi la vreo casă regală şi se manifestă plini de maniere alese, deşi sunt nişte persoane ca oricine. Şi apoi cine a zis că sunt nişte morale mai presus de alte morale? Ştie cineva cum se comportă casele regale în intimitate? Am auzit câteva relatări care i-ar face să roşească de ruşine şi pe cei mai pretenţioşi în ale educaţiei "alese". De fapt, când e vorba de intimitate, să prestăm puţină atenţie cuvântului în sine: intimitate. E stadiul, momentul, situaţia, timpul în care suntem NOI ÎNŞINE. Fie că e vorba de intimitate personală sau de intimitate de cuplu.
   Revenind la acele subiecte tabu, corpul uman se manifestă foarte sonor sau nu tocmai normal în multe din momentele din viaţă. Alte dăţi emană mirosuri sau lichide neplăcut mirositoare. Voi face nişte declaraţii sensibile pentru multe fiinţe simţitoare, dar momentul lor este aici. Pe mulţi şi pe multe îi deranjează vânturile în intimitate. Sunt persoane care nu suportă să stea în baie cu persoana care varsă după o indigestie sau după multă băutură. Mirosul de picioare, şosete sau transpiraţie e tare neplăcut. În intimitate, spun mulţi, e de nesuportat. Râgâitul după o masă copioasă este de neacceptat, spun multe alte persoane.
   Prima întrebare: e ceva nenatural, fals sau făţiş în cum se manifestă corpul în toată enumerarea de mai sus? A lăsa corpul să se manifeste natural în intimitate e lipsă de educaţie? Dacă aşa se consideră, de unde vin aceste idei? Sigur nu e vorba de programare cu pretenţii de clasă înaltă, dar, poate, nesănătoase pentru propria viaţă?

   Nu o să dau nici un răspuns personal deşi am propriile răspunsuri la aceste situaţii. A nu se interpreta greşit! A umbla permanent nespălat, sau chiar şi în scurte momente, printre alte fiinţe, e un lucru pe care foarte puţini îl acceptă. Doar din necunoaşterea situaţiei sau din respect pentru imaginea publică a acelei persoane care "pute" în public, nu i se atrage atenţia. Nu profita de această bunăvoinţă a celor din jur. Totul are o limită care când este atinsă, cade greu la stomac cunoaşterea ei. Ca o linie de echilibru între extreme o să mai spun că cine nu e pregătit să se întâlnească şi cu aceste "momente" de intimitate în cuplu, încă nu e pregătit pentru o relaţie de lungă durată.

   Orice detaliu care ne produce o stare de disconfort sufletesc şi pe care îl trecem cu vederea în loc să îl comunicăm cu prima ocazie dă naştere unei termite. De ţinut cont şi de exagerarea intimităţii, de inexistenţa ei în prezenţa manifestării prepotente a ego-ului sau a existenţei măştii sociale. Am auzit de mult o vorbă pe care am avut permisiunea de la viaţă să o înţeleg, să o aplic şi să o verific: "Unde există jenă nu există plăcere." A nu se uita ceva ce am amintit deja: ce se experimentează într-un cuplu este de comun acord şi nu din intenţia de a proba orice cu orice preţ. Ideea e să producă intimitate şi plăcere experimentată împreună în drumul spre mult căutata fericire.

   Nu-i aşa că parcă am uitat ceva important? E recomandat ca totul să fie din iubire… Din iubire şi cu acordul ambilor înseamnă că nimeni un are nimic a zice. Şi cu asta am răspuns şi la întrebările Ce e moral?, Ce e corect?, Ce e bine?, să facem într-un cuplu…
   Căutând echilibrul între exagerat de amar şi exagerat de dulce al intimităţii fie pentru tine ca entitate fiinţă, fie ca participant la o experienţă comună în cuplu, poţi ajunge la măiestria de a menţine viu echilibrul între gheaţă şi foc. Poţi transforma copacul cu termite în copacul fericirii.