= La început a fost Cuvântul =

Să presupunem că te afli la vârsta când ai fost invitat de prieteni la o cafea de câteva ori. Vine vremea să începi să-i inviţi şi tu pe ei. Acum te duci la cineva care e mai mare în vârstă şi pe care l-ai văzut că face cafea pentru sine şi invitaţii lui(ei). Bine orientat, ce eşti, întrebi cum se face cafeaua pentru că vrei să înveţi.

Ţi se spune că ai nevoie de zahăr, ibric, cafea, apă pe care le foloseşti în ordine. Apoi grăbită, persoana dispare cu treburi.

Tu rămâi cu informaţia primită în mod verbal, informaţie care se presupune că te lămureşte şi ţi-a dat elementele complete pentru a putea copia procesul.

Biblia începe cu "La început a fost Cuvântul". Poate că niciodată nu a fost un început, sau poate că a fost. Poate că a fost cuvântul sau poate că nu a fost cuvântul, a fost altceva. Aş înclina eu spre "a fost gândul". Spun aşa pentru că înainte să cuvântez gândesc. Deci gândul ar fi înaintea cuvântului. Dar, apoi, ce este cuvântul şi ce este gândul căci ambele sunt vibraţii sau unde energetice de diferite frecvenţe. E vreo diferenţă? Multe şi niciuna în acelaşi timp. Depinde din ce perspectivă analizezi situaţia.

E acelaşi lucru pentru că vorbim de diverse zone din acelaşi spectru general de frecvenţe. E acelaşi lucru pentru că ambele sunt frecveţe. Nu e acelaşi lucru pentru că frecvenţele sunt diferite, ni se prezintă simţurilor noastre în mod diferit şi au efecte diferite asupra noastră. Felul în care pot transmite informaţia este diferită sau relativ la un parametru similar - viteză, cu valori diferite. Apoi majoritatea dintre noi auzim şi înţelegem o anumită parte din totalitatea cuvintelor. Interpretarea gândurilor, "auzirea" sau "vederea" lor mai întâi şi înţelegerea lor nu e o capacitatea a tuturor, cu toate că toţi putem avea această capacitate. Să nu mai vorbim de "simţirea" lor.

Majoritatea dintre noi, prin deviere de atenţie, nu am mai exersat acest "muşchi" şi l-am lăsat să se atrofieze. Aşa s-ar putea prezenta o idee "foarte bazică" despre perspectiva asupra "cuvânt-gând" privită din punctul de vedere al comunicării între fiinţele umane. Doar la asta se referă şi Biblia când spune că primordial a fost cuvântul. Este forma iniţială de transmitere de informaţie pentru înţelegere între părţi, care or fi fost ele la acel moment.

Dacă acceptăm fără să mai gândim deloc că de la început a fost Cuvântul, rămâne să observăm foarte clar şi faptul că există o limitare în exprimarea prin acest Cuvânt. Cuvântatul (vorbitul) ne limitează. Aş spune că, mai degrabă, ne constrânge în acţiunea noastră de a ne transfera informaţie între noi. Doar pentru asta folosim cuvintele, nu? Poate tocmai în această idee a fost conceput Cuvântul de la începuturi. Ca să ne restricţioneze chiar din start. Mai departe ne dăm seama, pe firul logic, că de la începuturi, lumea în care am trăit a fost limitată prin cuvânt şi cuvântare.

În ziua de azi, suntem limitaţi, suntem constrânşi şi restricţionaţi în propria noastră existenţă în acţiunea de exprimare a informaţiei. Două persoane, vorbitori ai aceleiaşi limbi, nu pot fi siguri 100% că se înţeleg. Când vorbim, sau scriem, cuvinte, intenţia este să transmitem un flux informaţional, iar acţiunea este alcătuirea de propoziţii acceptate de comun acord, care "ar exprima" ceea ce dorim să transmitem. Urmează emiterea de sunete care reprezintă cuvintele, sau desenarea de semne care reprezintă aceleaşi cuvinte. Consumăm o energie în tot acest proces de transmitere a unui flux informaţional şi - deci - şi energetic în acelaşi timp. Dorim să transmitem senzaţii, trăiri, simţiri, culori, situaţii, obiecte, descrieri. Toate sunt noţiuni nefizice, netangibile, sunt idei şi gânduri care au forme şi interpretări personale care sunt diferite de la persoană la persoană.

Îmi stă prezent în minte un exemplu în care eu şi o altă persoană, în repetate rânduri, chiar privind o culoare, sau modelul unei stofe, nu reuşeam să ajungem la un conses în descrierea identică a celor ce vedeam amândoi şi atingeam amândoi în acelaşi timp. Totul era foarte relativ. M-am întrebat timp îndelungat de ce avea loc acea diferenţă în descriere. Era clar că ce vedeam era acelaşi lucru pentru amândoi, dar era diferită percepţia personală. Perspectiva din care alcătuiam informaţia fiecare. Mai mult, cuvintele fiecăruia, ne erau împotriva înţelegerii între noi în mod corect.

Dacă am fi putut transmite informaţia descriptivă a ceea ce vedeam şi simţeam prin altă formă mai complexă decât cuvintele, de pildă transmiterea directă a senzaţiei de atingere şi impact de frecvenţe de lumină şi culori care ne influenţau, poate că am fi ajuns la un rezultat ceva mai "comun". De fiecare dată erau implicate şi cunoaşterea personală, definiţiile personale asupra grosimilor liniilor sau ale culorilor numite. Experienţa personală, sistemul de credinţe adoptat era diferit între noi. Perspectiva personală prin care luam contact cu exteriorul era diferiă.

Cuvintele "gâtuiesc" transferul informaţional. Dacă am avea o "minte de stup" în care fiecare pune experienţa trăită şi oricine o pate retrăi din acel TOT de cunoştinţe, ar fi mult mai simplu. Şi poate că această "minte de stup" există şi a existat permanent doar că ori n-am ştiut niciodată, ori undeva, cîndva, am uitat cum să comunicăm cu această "conştienţă comună a noastră".

Şi revenind la limbă şi cuvânt, să mai punem la socoteală că avem de-a face cu foarte multe limbi pe planetă. Dacă preferi să stai limitat, în cadrul unei "realităţi locale" a propriei limbi, vei pierde ideea de a te "deschide" către o perspectivă mai largă. Te înconjori permanent numai de vorbitori ai limbii tale. Se mai poate spune că stai "în cutie". Dacă e nevoie să te deschizi către alte realităţi, vei avea de-a face cu alte limbi şi modalităţi de exprimare şi comunicare. Se poate spune că "ieşi din cutie", că te-ai trezit, că te-ai deşteptat ceva mai mult. Se poate spune că te-ai extins în percepţie sau conştienţă. Ai ieşit din propria realitate mai mică, pentru a experimenta o ralitate mai mare şi, astfel, să poţi înţelege mai bine, mica ta realitate. Pentru realitatea din care ai plecat se cheamă că te-ai deşteptat. Ai ieşit din acea cutie mică pentru a te afla într-una mai mare care o conţine pe cea mică şi pe care acum o înţelegi mult mai bine pentru că o vezi din afară. Felul cum te vezi tu pe sine e direct legat de cutia în care percepi că te afli.

Probabil tocmai de asta s-a creat de la început Cuvântul şi - implicit - o limbă sau limbile vorbite, pentru a separa din start mai multe "realităţi locale" cărora li se permite - sau impune - din start să fie diferite şi să creeze variaţie. Să creeze multe cutii în care lumea să rămână în interior cât mai mult cu putinţă. Dacă vrei să păstrezi pentru tine o mie de furnici, cel mai simplu e să le ţii închise într-o cutie. Altfel fiecare şi-ar relua activitatea lor permanentă de căutare. Cutia este o modalitate de dominare şi control a unei populaţii aflată la interiorul acesteia.

Ca şi cum nu ar fi suficient aşa cum este pentru a ne încurca, sunt persoane care crează un anumit limbaj, specific pentru un anume cartier sau un grup restrîns cu o oarecare conduită comună. Doresc ei să fie originali. Crează, fără să ştie, (unii chiar cu bună ştiinţă şi plătiţi să o facă), o realitate locală de nivel şi mai mic, o realitate pe care doresc să o controleze mai uşor pentru că e mai mică şi adecvată puterii lor de acces. Un lucru important aici este că de când te-ai născut, fără să faci absolut nimic, eşti deja original. Dacă nu te simţi original şi ai nevoie de haine speciale sau de tatuaje sau de o exprimare ieşită din comun pentru a te simţi original nu este pentru că nu eşti original ci pentru că nu realizezi, nu simţi că eşti original. Încă nu ai aflat cine eşti cu adevărat. Nu e nevoie de nici un truc pentru a fi original. Pur şi simplu eşti din start. Ceea ce simţi poate fi manifestarea de "turmă" a realităţii locale. Asta este ceea ce posibil îţi dă senzaţia de comun, este pulsul general al cutiei în care te afli şi eşti conştient doar de existenţa ta în interiorul acesteia. Dar aşa cum există "cutie în cutie", există şi lumea ta interioară, care este total originală, comparat cu celelalte lumi interioare. Tot aşa cum în cutia "Terra", cutia "Europa" e diferită de cutia "Asia"...

O realitate locală se mişcă oarecum unitar, precum un stol de păsări. Mii de păsări zboară pe cer în curbe şi forme aparent haotice, schimbă direcţia, coboară sau urcă pe cer, dar nu se lovesc deşi zboară aripă lângă aripă. Se ghidează prin mintea de stup. Se simt una pe alta în vibraţia aripilor şi a intenţiei direcţiei de urmat.

La fel funcţionează şi realitatea locală. Fără să realizezi, de mic, ţi se pare cel mai sigur să adopţi comportamentul general comun al celorlalţi. Cu cât realitatea ta locală, de care eşti conştient, este mai restrânsă, cu atât senzaţia de originalitate e mai rapidă şi se instalează mai uşor. Cu cât realitatea locală (cutia în care trăieşti) de care eşti conştient este mai mare, mai extinsă, şi la un nivel vibraţional al frecvenţelor mai înalt, cu atât senzaţia de originalitate pare că se dizovlă, apare mai greu, e foarte multă lume care seamănă şi se comportă la fel. Cu taote astea, la o privire mai atentă vei observa că originalitatea ta se păstrează fără nici un efort din partea ta chiar în oceanul de lume de pe întreaga planetă! Chiar dacă pare că mase de oameni fac aceleaşi lucruri şi asta îi face să "semene puternic".

În acest punct se află micul truc care trece lesne nevăzut: dacă sincronizarea ta cu pulsul realităţii locale este totală şi rapidă, vei avea senzaţia că nu eşti deloc original. Vei începe prin a căuta haine pe care nu le are "toată lumea" sau vei căuta să cumperi o maşină pe care nu o are "oricine" sau îţi vei face un tatuaj care să îl ai numai tu ca astfel, privindu-te în oglindă să ai senzaţia (vizuală) că eşti original. E doar un fel limitat de originalitate... la nivelul aspectului fizic şi dacă priveşti suficient în jur vei vedea că sunt mulţi alţi care au haine, tatuaje, maşini foarte asemănătoare, doar cu mici diferenţe ca personalizare. Chiar aduce originalitatea acest comportament? Sau este doar altă formă de sincronizare cu pulsul general al cutiei?

Dacă în aceeaşi oglindă, fără nici un tatuaj, te-ai privi cu luare aminte, ai observa că nu există nici un alt corp pe toată planeta care să semene cu al tău... Şi multe alte elemente care ţi-ar putea da aceeaşi senzaţie de originalitate TOTALĂ. Poate ai o semnătură energetică complet originală în toată galaxia! Nu numai la tine în cartier. Poate eşti unic în Univers! Singura problemă e că nu te-a învăţat nimeni unde să priveşti şi după ce anume să te uiţi ca să vezi asta. Dar poate că tocmai cuvintele, aşa cum sunt limitative, sunt cele care ne deviază atenţia către a privi numai ceea ce toată lumea are... ŞI dacă fiinţa ta interioară, acea scînteie creatoare şi imaginativă ar fi cea care e definit originală şi unică, nu ar fi mai simplu să o afişezi pe aceea fără nici un alt truc de pictare a carcasei? Părerea mea e că e mult mai simplu.

Înapoi la cuvinte şi la vorbire, se poate vedea că mulţi oameni inventează sensuri particulare ale acestora, diferite de cele care deja sunt acceptate. O fac în grupuri restrînse şi prin asta denaturează complicînd şi mai mult posibilitatea unei comunicări fluente. Alte grupuri îşi fac un obicei din a face "băşcălie" sau glume folosind cuvintele cu dublu sens. În loc să fie precis descris ceea ce se transmite observăm că, pe lângă limitare, cuvintele sunt în acelaşi timp evazive. E destul de trist. De aceea în cadrul acestei limitări-ambiguităţi a vorbirii de care dispunem, aş spune că merită tot efortul să valorezi fiecare cuvânt spus, cu prisosinţă în situaţii seioase, în care se transmite informaţie. De fapt, când vorbeşti, care sunt situaţiile în care nu transmiţi informaţie? Probabil situaţia în care ai chef de "a vorbi fără a fi ascultat". În acel caz, există cel puţin o persoană care te ascultă care eşti TU ÎNSUŢI şi felul cum vorbeşti cu tine însuţi arată nivelul în care te respecţi pe tine însuţi (însăţi).

Să ne imaginăm că avem în gând o anumită imagine. Pentru descrierea ei în cuvinte, durează un timp, care variază în funcţie de viteza cu care cel ce o expune formulează, analizează cât de complet şi detaliat a descris imaginea prin cuvinte. Se poate face o experienţă: cu un cronometru, pe rând, mai multe persoane privesc o aceeaşi imagine şi o descriu verbal şi înregistrat audio. Se analizează detaliile date, timpul în care s-a făcut descrierea şi apoi diferite persoane sunt rugate să descrie ce au înţeles din acele descrieri şi să le evalueze. Vom observa că descrierile diferă foarte mult ca număr de elemente descriptive, durată în timp, calitatea detaliilor.

Dacă imaginea pe care o avem în gând am putea să o transmitem direct pentru ca ceilalţi, toţi deodată, să o primească tot în formă de gând, ar dura doar o clipă! Cât durează să te afli cu gândul pe Marte? O clipă! Îmi place să cred că la început a fost gândul. Chiar dacă şi gândul, poate ulterior să fie despărţit în cuvinte. Aş spune că cuvântul poate fi o comunicare la nivelul matricei 3D, iar gândul e o formă de comunicare a unei dimensiuni mai înalte, unde fiinţele sunt capabile să capteze şi să emită controlat comunicare la frecvenţe mai înalte decât cele sonore (cuvinte). Deja avem exemplul delfinilor şi balenelor. Aceste fiinţe vorbesc în frecvenţa ultra-sunetelor, un rang de frecvenţe pe care oamenii nu le aud pentru că este un rang de frecvenţe deasupra frecvenţelor pe care oamenii le aud.

Adunînd acum toate aceste idei, dacă pleci doar cu informaţia verbală a descrierii modului de a face cafeaua, cel mai probabil, vei pune în ibric, zahăr, cafea, apă, în această ordine şi poate îţi va trece prin cap, poate nu, să le şi pui la fiert. Cel care a avut "imaginea mentală" a cafelei pe foc, în acea imagine erau incluse informaţiile despre ingrediente şi ordinea în care au fost folosite cu temporizările de introducere. Se vede focul aprins şi nivelul flăcării. Este o informaţie sub formă de imagine a celui care a "trăit" deja experienţa facerii cafelei. Un gînd-formă. Creaţiei cafelei! S-a experimentat deja faptul facerii cafelei. Dacă acea imagine s-ar transmite la nivelul gândului, al mentalului, în mod direct, fără a deschide gura şi fără a avea nevoie de urechi, informaţia s-ar fi transmis complet într-o clipă. Sau o depunem în "mintea de stup" pentru ca oricine să o "ştie" cînd are "nevoie".

Chiar dacă nu ştii, de fiecare dată când vorbeşti, când doar te gândeşti sau când citeşti şi vezi un video, un film, asculţi muzică sau ce se vorbeşte, PERMANENT, emiţi gânduri care sunt în acelaşi rang de fecvenţe ca al celorlalte fiinţe la fel ca tine cu un cod genetic compatibil de a trăi pe o aceeaşi planetă.

Delfinii pe "limba" lor, oamenii pe limba lor, furnicile pe limba lor... Adică fiecare specie are limba ei în frecvenţa şi modul de comunicare specific. În ziua de azi, limba vorbită se compune din cuvinte. Pe vremuri ştiam acelaşi lucru. Acum 2000 de ani poate nici atât... În ziua de azi, ştim, însă, ceva mai mult, ştim despre frecvenţe şi spectre de frecvenţe. Le-am studiat şi le-am înţeles. (Sau aşa ne place să ne lăudăm...) Şi după ideile de mai sus, putem spune că orice formă de comunicare se face într-o... frecvenţă. Fie sunet, fie imagine, fie limbaj... este o frecvenţă. Foarte posibil, am uitat între timp să traducem emisia gândurilor în cuvinte. Şi foarte posibil, înainte de asta, odată cu Începuturile Cuvântului, am uitat să fim atenţi, să recepţionăm emisia gândurilor, să înţelegem limbajul mental, sau cel telepatic, sau cel sufletesc, acele limbaje care emit senzaţii, trăiri, simţiri şi descrieri în adevăr total şi de netăgăduit, în ne-timp, instantaneu şi pe orice distanţă fizică nelimitată.

Nu mai stau pe gânduri şi nici pe cuvinte şi "scriu" (frecvenţă a spectrului vizibil care adresează o zonă mentală datorită unui spectru vizibil grupat în culori şi în forme grafice, numite cuvinte, care au înţeles direct în minte, dar numai după procesul prealabil de învăţare - decodare - al acestora) concluzia la acest capitol: azi, Biblia ar putea începe, pe înţelesul oricui, cu propoziţia "La început a fost Frecvenţa şi Frecvenţa se plimba peste tot, penetra tot, era în tot şi în toate. Intenţia Creatorului a magnetizat Frecvenţele în ranguri de manifestare şi a creat Lumile şi Lumea."... Cum?... bine, hai, şi cerul şi pămîntul, dacă vreţi dumneavoastră... (unii nu vor fi capabili să penetreze profunzimea acestei scrieri niciodată)

Şi frecveţa este în tot şi în toate. Şi există şi astăzi şi va fi permanent într-un spectru sau altul, în toate aspectele, aici şi acolo, înăuntru şi afară, sus şi jos, înainte şi înapoi, în interiorul şi în afara celulelor, înăuntrul şi în afara atomilor, înăuntru şi în afara galaxiilor.

Între ideea de gheaţă şi cea de foc cum că Biblia nu reprezintă nimic şi că Biblia reprezintă totul s-ar putea afla o linie de echilibru potrivit căreia "La început, înainte de început şi după început, permanent şi pretutindeni este Frecvenţa". Acum depinde ce frecvenţă te face pe tine să vibrezi.