= Masca socială =

   Societatea hiper-dinamică în care ne mişcăm astăzi ne impune, parcă, o restrângere a simţurilor exagerată, pentru a putea reuşi să rămânem concentraţi la ceea ce facem în fiecare moment numit ACUM. Probabil că pe viitor va fi şi mai complex sau poate vom schimba şi vom trece la un mod de viaţă în care toate simţurile vor fi libere şi nealterate, vor conlucra, vor colabora şi se vor împleti în mod armonios. Cred că depinde de fiecare dintre noi şi de media rezultantă a ceea ce dorim cu toţii.

   În ziua de azi, însă, vedem frecvent în jurul nostru oameni cu zâmbetul pe buze, dar pe care  îi putem surprinde într-un moment de izolare, cu tristeţea pe faţă şi destul de încruntaţi sau abătuţi. Acele momente ne izolează împreună cu acea persoană, brusc, de tot ce se întâmplă în rest, pentru că ne surprinde, şi ne dă o senzaţie ca de "lipsă de timp", un moment izolat de orice tip de noţiune exterioară. Sunt momente care pot părea chiar şi măcar un pic ciudate prin cum se petrec. Datorită intensităţii bruşte a momentului ne pare că se petrec cu mare viteză. Şi pentru că ne surprind în neştiinţa noastră despre ce ascunde aparenţa afişată realizăm că mintea nu e în stare să ţină pasul cu o situaţie complet neaşteptată al schimbului de registru, în mod brusc, iar logica personală se vede înceată şi inaptă să se adapteze pe loc la ceva atât de nou şi de radical diferit. Pare că eşti pus în situaţia ca în puţine momente să analizezi mai multe linii de timp posibile, pe care tu nu le-ai trăit, dar pe care le analizezi rapid să gaseşti care ar fi cea mai probabilă să explice cele ce se petrec în acel moment. Un proces mental foarte interesant dacă ne gândim un pic.

   O persoană pe care o ştiam permanent veselă şi care invariabil răspundea "perfect" la întrebarea "ce faci?", o vedem într-o zi, brusc, în cu totul altă stare. Cuvântul-cheie al propoziţiei de mai înainte este "brusc"...

   Faptul că suntem surprinşi de astfel de situaţii neaşteptate nu înseamnă că situaţiile respective nu sunt reale. Aceste situaţii reprezintă un cumul de suferinţă şi simţiri intense din partea acelei persoane. Ceva se întâmplă dacă a schimbat fizionomia. Empatic, reprezintă un cumul de suferinţă chiar şi pentru cel care asistă neputincios. Dacă, însă, te apleci cu ceva mai multă atenţie şi dacă îţi este permis să obţii mai multe informaţii constaţi că la interior, situaţia era cu totul alta decât părea a fi. Altfel spus avem de-a face cu masca socială.

   Dar de ce purtăm această mască socială. Cine ne-a spus că e bine să o avem la îndemână permanent şi că la primul semnal s-o lipim pe figură ?
   Mai suntem fiinţe simţitoare şi sensibile cât timp purtăm această mască? Nu cumva, ne transformăm fără să ştim în nişte computere care execută un program de autoapărare împotriva rânjetelor sarcastice ale celor din jur, la observarea vreunei slăbiciuni? O astfel de atitudine a celor din jur ne-ar afecta la nivelul sufletului. Cât de rău sau autoincriminator poate fi să spunem şi să arătăm fără reţineri că avem o problemă? Cât de nociv poate fi să afirmăm simplu că suntem într-o dificultate fie fizică, fie sentimentală sau sufletească? Şi încă o dată: cine ne-a învăţat să folosim această mască şi de ce? Situaţia e mult mai complexă decât pare la prima vedere.

   Să începem cu începutul. Ne-am născut şi am primit o educaţie din familie, adică părinţi, bunici, fraţi, surori şi verişori. Creştem şi mergem la şcoală. Primim educaţie de la profesori şi colegi. Şi se cheamă că, pe la vremea aceasta, deja ar fi trebuit să învăţăm să folosim şi să avem permanent la noi permanent masca socială. Primul aspect pentru care învăţăm să o folosim este pentru protecţia proprie împotriva celor care ne atacă pacea sufletească în fel şi chip, cu intenţie mai mult sau mai puţin meschină. Cum se petrec aceste atacuri? Începând cu trivialitate, batjocoreală, negativism, ego, superficialitate, miştocăreală şi până la intenţia de dominare şi control şi chiar agasare.

   Dar să ne oprim un pic aici şi să revenim la familie. Se presupune că părinţii ne vor binele. Toată lumea de acord? Ok! Se presupune că fraţii şi surorile ne vor binele. Toată lumea de acord? Perfect. Dar cu tot binele ce ni-l vor, fraţii şi surorile, poate nu sunt în măsură să ne dea această educaţie. Şi cu toate astea ne-o dau. Mergem chiar mai departe. Chiar şi părinţii, cu toată buna intenţie, poate nu sunt în măsură să ne dea această educaţie. Ne vor binele, dar binele care ni-l vor este din percepţia lor de bine şi nu neapărat din percepţia noastră personală despre binele propriu. Şi mai e un aspect feroce: la vârsta la care primim educaţia de a fi capabili să ne relaţionăm în societate NU avem, încă, un discernământ matur. Nu ştim clar, încă, ce ne-ar fi NOUĂ bine şi dacă informaţiile pe care le primim sunt CELE DE CARE AVEM NEVOIE pentru viaţa noastră. E destul de complicat, se pare, dar aşa s-a desfăşurat procesul de educaţie infantilă de milenii. De aceea, părinţii poartă o responsabilitate copleşitoare în acea perioadă. E vorba de educaţia unei noi generaţii din perspectiva celei anterioare. Nu e deloc simplu. Toată lumea de acord?...

   În aceste condiţii ne vedem în situaţia de a primi o educaţie care nu se ştie cât de corectă este şi mai ales că vremurile sunt în continuă evoluţie. Educaţia infantilă primită de o generaţie s-ar putea să nu mai fie viabilă pentru generaţia următoare. Cu toate acestea se dă aceeaşi educaţie de multe generaţii fără să ne întrebăm dacă e bine. Fără să deschidem ochii şi să aspirăm manifestarea realităţii din prezent.
   Copii fiind, ne vedem în situaţia de a înghiţi cu noduri educaţia primită pentru că alta nu e. Dar şi pentru că în acea generaţie cam toţi primesc acelaşi fel de educaţie şi avem prilejul să o verificăm şi să o probăm ca fiind la fel ca a celorlalţi. Concluzia este că suntem ghidaţi ca printr-o pâlnie să aplicăm mecanic ceea ce ni s-a spus. Nu există altă cale? Dacă cineva scapă educaţiei "corecte" şi se manifestă liber poate fi un "neînţeles" sau chiar calificat drept antisocial". Şi nimeni nu vrea să fie numit "antisocial" nu-i aşa? Sau există fiinţe care n-au nici o problemă cu acest calificativ?

   Dar... aplicînd mecanic cele învâţate, nu devenim un pic roboţi în cazul aceasta? Se vede treaba că purtăm automat masca socială. De fapt, nu o punem doar în anumite momente ci nu o dăm jos deloc!!! După o perioadă uităm chiar că o avem pusă şi nu ne mai gândim vreodată să o mai şi dăm jos. De ce? Păi, dacă merge treaba şi aşa... Apoi ne oprim din când în când şi ne întrebăm "de ce e lumea aşa ciudată în jurul nostru?"... He he! Să zicem că n-o fi chiar aşa grav când se întâmplă asta. "Toţi ceilalţi sunt nebuni", gândim superficial, şi gata... am rezolvat problema.

   Din păcate intuiţia e singura care ne poate ajuta să realizăm că problema ia naştere din momentul când purtăm "conştienţi" masca socială chiar în sânul familiei. Şi, într-un fel, cam suntem "obligaţi moral" să o facem. Doar familia a fost prima care ne-a arătat-o şi ne-a aşezat-o pe figură să vadă "cum ne vine" şi chiar ne-au impus să o purtăm încercînd cu disperare să ne convingă că ne stă perfect. Dacă suntem "naturali" n-ar şti cum să ne interpreteze. Probabil ne-ar "traduce" ca fiind cel puţin anormali... sau ciudaţi... sau poate s-ar întreba dacă nu cumva avem o problemă la biluţă şi ar fi nevoie de vreun psihiatru !?!

   Mai departe... Am primit educaţia, am înţeles care-i treaba cu masca socială şi o avem permanent la îndemână. Ba chiar o avem permanent pe figură şi nu ne mai aducem aminte de ea, nici să o dăm jos.
   Sunt fiinţe care, prin intuiţie reuşesc să despartă cele două căi şi pun masca atunci când e nevoie. De aici încolo pot rămâne pe această cale sau pot fi "învinse" de "puterea exemplului" celor din jur şi în final să adopte punerea măştii sociale în permanenţă. Întrebarea care ar veni la locul ei aici este: Chiar e nevoie de masca socială?

    Mmmm... aş spune că în zilele de azi, din păcate, încă e nevoie de masca socială. Să luăm exemplul unui interviu pentru a ocupa un post de muncă. Cel care te primeşte, vine de la o "şcoală" unde este "programat" să caute anumite caracteristici în cel ce candidează. E binevenit să cunoşti aceste caracteristici şi să le pui pe masca socială îninte de a te prezenta la interviu. E bine să faci lucrul ăsta conştient şi să-ţi dotezi masca aşa cum se cuvine pentru postul de muncă dorit. După ce l-ai obţinut e binevenit să-ţi dai jos masca şi să respiri liniştit. Ai mai păcălit încă o dată sistemul cu propriile lui arme. Asta pare destul de simplu şi precis, instinctiv şi fără multă teorie, mulţi au aplicat-o. Grijă mare! Instinctiv poate însemna că masca e permanent pe figură.


   Greutatea constă în a ajunge la o vârstă destul de matură, uneori treizeci, alteori patruzeci de ani (potrivit unor declaraţii ale unor persoane) să realizezi că ai avut masca socială permanent pusă şi că ai realizat că te comporţi foarte diferit de cum ai vrea să fi, de fapt,  şi realizezi şi că ceilalţi o fac. Se poate petrece într-un moment de privire către sine din afară...
   Îţi mai dai seama şi de altele, cum că persoanele din societate interacţionează între ei şi cu tine ca la executarea unui program scris special pentru interacţiunea între indivizi. Că de fapt, interacţiunile nu sunt nicidecum cum ar trebui să fie în mod natural şi normal. De aceea apare senzaţia de fals total în viaţa de zi cu zi, în tot ce facem şi ce fac ceilalţi, în ce vedem la televizor, ce ascultăm la ştiri, totul pare un automatism robotic. Începi să vezi aceste lucruri când din greşeală, într-un moment de linişte interioară, îţi cade masca fără să îţi dai seama.

   În acel moment când realizezi toată programarea "convenţiei sociale" din jurul tău, la care aproape toţi participă supuşi, se cheamă că TE-AI TREZIT. TE-AI DEŞTEPTAT. În rest nu ai făcut decât să execuţi un program de îndoctrinare (extrem de complex) care ţi-a fost încărcat în măruntaiele de memorie biologică încă de pe vremea când nu înţelegeai nimic din ce îţi apărea pe "ecran". Se cheamă că în rest ai fost ADORMIT. NU AI FOST TU ÎNSUŢI cel care a mişcat corpul pe care l-ai purtat atâţia ani de colo-colo ci a fost un program diabolic care te-a adormit, a preluat controlul şi te-a transformat într-un robot social executant de instrucţiuni, cu masca socială ca fiind adevărata ta figură. Dacă ai avut vreodată senzaţia că te "sufoci" în interiorul prorpiului corp cu neputinţă să ieşi dintr-o situaţie, atunci ai simţit pentru prima oară prezenţa şi "greutatea" măştii sociale. Puterea influenţei de ghidare a programului "robot social" asupra fiinţei tale sensibile, simţitoare şi creatoare de prezent.

  Din momentul când ai reuşit să domini acest program, nimic nu mai e la fel ca înainte. Totul se vede şi se percepe diferit. Observi puţinele fiinţe din societate care s-au trezit. Asta este pentru că ai intrat în viaţa liberă de fiinţă suverană şi creatoare. Observi cele două realităţi separate clar precum şi interacţiunea lor. Dezvolţi şi aplici noi reguli de mişcare între cele două lumi. Porţi responsabilitatea directă a tuturor acţiunilor, gândurilor şi intenţiilor tale precum şi încărcătura efectelor produse de acestea.

   Dacă tot ce ai citit mai sus ţi se pare straniu sau de neînţeles, programarea ta e puternică şi se recomandă să treci la capitolul următor. Nu te preocupa, va veni şi timpul tău să te trezeşti. Probabil, dacă mai citeşti încă o dată cele de mai sus, se poate întâmpla. Dar nu în acest moment. Altă dată!

   Dacă deja ai observat în viaţa ta cele de mai sus, bine ai venit în lumea reală. Te-ai trezit! Ai înţeles şi cunoşti când e "musai" să îţi pui masca pe figură (chiar dacă nu îţi convine) şi când poţi să respiri liber aerul vieţii, fără mască. Ai găsit echilibrul între gheaţă şi foc.